haihui in nori

Ciclic

Inca de la 16 ani, dar si acum, mereu si mereu, mi se intampla la fel. La voi cum e???
In prima faza te indragostesti si totul din tine transmite asta si nu ai nevoie de nimic si crezi ca dragostea ta e suficienta pentru 2. Apoi incepe perioada in care ai nevoie ca sentimentele tale sa fie impartasite. Simti nevoia ca circulatia sa fie in 2 sensuri pentru ca nu-ti mai ajunge numai sa emiti ci trebuie sa existe si un receptor care sa se bucure de ce ii oferi si, oricat de stangaci poate si stie, sa si raspunda. Simti din ce in ce mai acuta nevoia de-ati petrece timpul cu persoana respectiva, sa o atingi, sa o alinti, sa spui vorbe.
Daca toate astea nu se intampla, dragostea moare. Te uiti in jur si esti tot singur si te simti inutil cand vezi ca nimeni nu vrea sentimentele tale. Bratele cad, aerul nu-ti mai ajunge si oftezi. Renunti si un timp te inchizi in tine si-ti propui sa nu te mai indragostesti niciodata.
Si apoi iar se intampla si inima tresare in speranta ca de data asta va gasi ecou in persoana care ti-a devenit draga. Te mai gandesti din cand in cand la fostul dar nu ti se mai pare atat de important ca ti-ai pus in cap sa nu mai repeti greseala. Incepe iar sa ti se para ca prostia de a nu fi si acum impreuna i se datoreaza celuilalt in totalitate, te uiti in oglinda si-ti zambesti. Esti iar multumit de ceea ce vezi, ochii scapara, buzele freamata si obrajii se rumenesc. E timpul s-o iei din loc si sa salti pasul spre cer, norisori, stelute si alte chestii care nu mai par a fi dulcegarii. Doamne, ce frumos si bine mai e...

Furie natanga

Mica mea inchisoare e constituita din 4 pereti portocalii care creaza un careu de 4,5x5 m. Multa mobila acopera peretii iar patul, cu arcuri in care-am sarit si eu, mica fiind, si in care sare acum nepotul meu de 4 ani, acopera mijlocul camerei. Televizorul, laptopul, un CD player si o bicicleta medicinala de imprumut completeaza peisajul. Si nimic nu ma multumeste. Stau aici, rugandu-ma ca macar o ora sa nu intre nimeni pe usa cerandu-mi ceva, javro-cainele-sobolan-pisica sa nu-si mai toceasca ghiarele pe parchetul casei intr-o alergare natanga de nimeni inteleasa, sa nu sune telefonul vreunui prieten cu copii care are nevoie disperata de un baby sitter pentru cateva ore sau de o conversatie cu cineva care sa-i scoata macar pentru moment dintr-o covarsitoare plictiseala, sa ma cuprinda somnul pentru macar doua ore care sa scurteze salvator aceasta zi pustie, nesfarsita si absolut inutila. La 7 am bilete la teatru si deci la 6 imi voi pune in miscare muschii atrofiati de o zi in care n-am facut nimic. Iarna asta dezapezita si frigul ingrozitor de afara mi-au pustiit sufletul. Daca m-ar intreba cineva ce vreau acum n-as sti ce sa-i spun. Ce dracu poate fi mai nasol decat asta? Nici un plan, nici o dorinta, nici o putinta.

Dulciuroase

Azi sunt pe val. Ma strange in brate ca si cand ar vrea sa ma sparga ca pe-un pepene. Apoi imi zambeste zapacit, rusinat de cei aproape 50 de ani care-i justifica criza jumatatii de veac. Mi-e bine in bratele lui si-as vrea sa prelungesc clipa, si stiu ca vreau mai mult de atat si stiu ca nu e bine sa ma opresc aici. Dar acum nu conteaza decat sa fim impreuna, sa citim unul langa altul, fund in fund. El scrie la calculator cu doua degete si mie-mi vine sa i le mananc pentru ca sunt boante si puternice, facute mai degraba pentru munca grea decat pentru tastatura. Dar ceea ce scrie e de o deosebita sinceritate, usurinta si frumusete. Nu ma mai satur sa ma uimesc de ce combinata de om este.
Maine nu voi mai fi langa el si toata vraja asta se va destrama. Nu vreau sa-i spun cat e de important e pentru mine pentru ca stie deja dar lucru asta il sperie foarte tare. Nu mai vrea sa fie important pentru nimeni, nu mai vrea sa fie responsabil pentru nimic. Are nevoie de un pic de bine si liniste. Intr-un fel asa sunt si eu. Obisnuita sa ma descurc mereu singura, nerabdatoare sa fac si sa incerc lucruri noi, uneori apropierile ma stanjenesc, ma limiteaza. Uneori insa mi-e bine s-mi fie cald si usor. Ca si acum. Inchei aici ca sa ma duc sa mai profit un pic.

Din istoria mea

O iubire a venit, a durat 3 ani si s-a dus. Ca intotdeauna, nesuferit, nepregatit si mai ales nedorit, momentul X vine sa te darame, sa te demobilizeze, sa te intoarca la aceleasi intrebari despre rostul implicarii, sensul vietii si capacitatea propie de analiza. Dar ca intotdeauna, momentul X vine in preajma vacantei de vara sau a sarbatorilor de iarna ca sa-ti ia toata bucuria si speranta viselor cu truda si in tihna ticluite. Busola astfel stricata te lasa singura sa navighezi in patul de-odata foarte gol, larg si neprietenos. Iar noptile nasc furtuni in capul tau si picaturile incep sa curga pe obraz intr-un tumult de bocete si jale ca vuietul furtunii de vara. Scurte si tumultoase crizele apar si dispar pe neasteptate si te lasa lipsit de energie si noima.
Navighez. Ma uit in zare si astept pamantul pe care sa ma asez, sa ma las sa-mi creasca radacini intr-o alta relatie care ma va duce pan' la cer si apoi ma va scufunda in mare.
Respir. Astept sa treaca vara. Ce-o sa vina dupa???